Revista Nationala de Drept

Ian

Editia nr. 7/2011 a Revistei Nationale de Drept

By vasilebotomei · Comentarii (0)

Apasa AICI pentru a descarca editia nr. 7/2011 a Revistei Nationale de Drept, in format PDF.

Categorii : Editia nr. 7/2011

Comentarii (0)

Dec

Practica aplicata in stiinta dreptului administrativ si contencios administrativ, in materia desfiintarii actelor administrative nelegale de infiintare si functionare a Politiei Primariei municipiului Bacau

By vasilebotomei · Comentarii (0)

Autor:

Av. dr. Vasile Botomei

Summary:

Dr.Vasile Botomei a redactat actiunea prin care Tribunalul Brasov a constatat nelegalitatea infiintarii Politiei Locale Bacau, reorganizata din Politia Primariei Mun. Bacau.

Tribunalul Brasov a constatat din documentatia ce a stat la baza adoptarii HCL nr. 217/2005, depusa la dosarul cauzei, ca prevederile privind organizarea, functionarea personalul, precum si atributiile stabilite pentru organele Politiei Locale Bacau (fosta Politia Primariei municipiului Bacau), incalca prevederile cap. 2, cap. 3 si cele art. art. 19 din Legea 371/2004, privind Politia Comunitara.

Recent, in data de 09 sept. 2011, s-a constatat pe baza unei cereri de chemare in judecata formulata de catre un onorabil cetatean, prin redactarea actiunii de catre doctorul Vasile Botomei, ca Primarul municipiului Bacau a initiat un proiect de hotarare pentru infiintarea Politiei Primariei municipiului Bacau, aprobata ulterior prin HCL 217/2005 de catre Unitatea Administrativ Teritoriala – Consiliul Local al Municipiului Bacau, prin care in mod nelegal, contrar dispozitiilor din Legea Politiei Comunitare din Romania, au fost delegate atributii pentru inspectorii de corp control, nereglementate in competenta Politiei Comunitare.

Astfel, au fost delegate atributii pentru inspectorii de corp control comercial din cadrul Politiei Primariei municipiului Bacau, sa constate si sa aplice sanctiuni contraventionale, prin nesocotirea/incalcarea si indispretul dispozitiilor de reglementare din Legea 359/2004, modificata la 25.04.2008.

Mai exact, legiuitorul la nivel national a prevazut o procedura unica de autorizare prin Biroul Unic din cadrul Registrului Comertului de la sediul fiecarui agent economic, iar Politia Primariei municipiului Bacau a fost infiintata cu atributii de a constata si de a aplica sanctiuni contraventionale pentru agentii economici care nu detineau autorizatie de functionare de la primarul municipiului Bacau, ignorandu-se cadrul normativ statuat prin Legea 359/2004 modificata si completata in 2008, potrivit careia, exercitarea activitatilor de comert se face pe baza autorizatiei de functionare eliberata pentru agentul economic de catre Oficiul Registrului Comertului, prin certificatul constatator de infiintare si autorizare a functionarii fiecarui punct de lucru sau sediu de societate si nicidecum pe baza de autorizatie de functionare eliberata in procedura administrativa de catre primar.

Legea nr. 359/2004 din 8 septembrie 2004, modificata si completata in versiune consolidata la 25.04.2008, privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionarii persoanelor juridice:

“ART. 5:

(1) Prin autorizarea functionarii, in sensul prezentei legi, se intelege asumarea de catre solicitant a responsabilitatii privitoare la legalitatea desfasurarii activitatilor declarate.

(2) Activitatile cu impact semnificativ asupra mediului vor fi autorizate din punct de vedere al protectiei mediului de catre autoritatile competente de protectia mediului, la sediile acestora. Procedura de autorizare si lista activitatilor cu impact semnificativ asupra mediului vor fi stabilite prin ordin al ministrului mediului si gospodaririi apelor, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi.

CAP. II: Inregistrarea in registrul comertului

ART. 6:

(1) Prin inregistrarea in registrul comertului se intelege inmatricularea persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale si persoanelor juridice prevazute la art. 2, inscrierea de mentiuni, precum si inregistrarea altor operatiuni care, potrivit legii, se mentioneaza in registrul comertului.

Alin. (1) al art. 6 a fost modificat potrivit alin. (1) al art. 41 din OUG nr. 44 din 16 aprilie 2008 , publicată în MOf. nr. 328 din 25 aprilie 2008, prin înlocuirea sintagmei “persoană fizică autorizată si/sau asociatie familială” cu sintagma “persoană fizică autorizată, întreprindere individuală si/sau întreprindere familială.

ART. 15

(1) In vederea eliberarii de catre biroul unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal a certificatului de inregistrare continand codul unic de inregistrare sau, dupa caz, a certificatului de inscriere de mentiuni, solicitantul are obligatia sa depuna, o data cu cererea de inregistrare si actele doveditoare, declaratia-tip pe propria raspundere, semnata de asociati sau de administratori, din care sa rezulte, dupa caz, ca:

a) persoana juridica nu desfasoara, la sediul social sau la sediile secundare, activitatile declarate, o perioada de maximum 3 ani;

b) persoana juridică îndeplineste conditiile de functionare prevăzute de legislatia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii, pentru activitătile precizate în declaratia-tip.

Lit. b) a alin. (1) al art. 15 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 159 din 6 iunie 2007 , publicata in MOf. nr. 394 din 12 iunie 2007.

(2) Orice modificare cu privire la cele declarate atrage obligatia solicitantului de a depune la biroul unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal o noua declaratie-tip pe propria raspundere corespunzatoare modificarilor intervenite.

(3) Oficiul registrului comertului de pe langa tribunal inregistreaza in registrul comertului datele din declaratiile-tip prevazute la alin. (1) si (2).

Art. 15 a fost modificat de pct. 11 al art. I din OUG nr. 75 din 30 septembrie 2004 , publicata in MOf. nr. 932 din 12 octombrie 2004.

Art. 16 a fost abrogat de pct. 12 al art. I din OUG nr. 75 din 30 septembrie 2004 , publicata in MOf. nr. 932 din 12 octombrie 2004.

ART. 17

(1) Procedura de autorizare a functionarii pe baza declaratiei-tip pe propria raspundere se desfasoara prin intermediul biroului unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal, la care solicitantul are obligatia inregistrarii sediului social sau secundar.

(2) Oficiile registrului comertului de pe langa tribunale, prin birourile unice, efectueaza urmatoarele activitati:

a) primesc, verifica si inregistreaza cererile de inregistrare si actele depuse in sustinerea acestora, precum si declaratiile-tip prevazute la art. 15;

b) incaseaza taxele si tarifele pentru operatiunile efectuate de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale, precum si cele datorate altor autoritati implicate in procedura de inregistrare;

c) tin in sistem computerizat evidenta declaratiilor-tip prevazute la art. 15;

d) transmit autoritatilor publice competente declaratiile-tip prevazute la art. 15, in copie, si, pe cale electronica, datele de identificare ale persoanelor juridice inregistrate in registrul comertului;

e) completeaza si emit in termen certificatele constatatoare privind inregistrarea declaratiilor-tip prevazute la art. 15, potrivit prezentei legi;

f) urmaresc termenele prevazute de prezenta lege si elibereaza solicitantilor certificatele de inregistrare, certificatele de inscriere de mentiuni, incheierile judecatorului-delegat, precum si certificatele constatatoare prevazute la lit. e).

ART. 17^1

(1) Biroul unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal, pe baza declaratiilor-tip prevazute la art. 15, elibereaza solicitantilor certificate constatatoare care atesta ca:

a) s-a inregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezulta ca la sediul social sau secundar nu se desfasoara activitatile prevazute in actul constitutiv sau modificator;

b) s-a inregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezulta ca sunt indeplinite conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii, pentru activitatile declarate;

c) s-a inregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezulta modificarile intervenite fata de declaratia-tip anterioara.

(2) Certificatele constatatoare prevazute la alin. (1) lit. a) si b) se elibereaza o data cu certificatul de inregistrare sau certificatul de inscriere de mentiuni.

(3) Pentru sediul social si pentru fiecare sediu secundar se va elibera cate un certificat constatator care atesta ca s-au inregistrat declaratiile-tip prevazute la art. 15.

(4) Certificatele constatatoare prevazute la alin. (1) au regimul prevazut la art. 4 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

ART. 17^2

(1) In vederea efectuarii controlului de catre autoritatile publice competente privind conformitatea celor declarate potrivit art. 15, oficiul registrului comertului de pe langa tribunal transmite acestora copiile declaratiilor-tip si, pe cale electronica, datele de identificare ale persoanelor juridice, in termen de 3 zile de la data inregistrarii in registrul comertului.

(2) Autoritatile publice competente prevazute la alin. (1) sunt:

– directiile de sanatate publica teritoriale din subordinea Ministerului Sanatatii sau ministerele cu retea proprie de sanatate publica;

– Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor sau ministerele cu retea sanitara veterinara proprie;

– autoritatile publice teritoriale de protectie a mediului din subordinea Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor;

– inspectoratele teritoriale de munca din subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

ART. 17^3

(1) In cazul in care autoritatile publice competente constata ca nu sunt indeplinite conditiile legale de functionare, notifica acest fapt solicitantului, la sediul inregistrat, acordand un termen de remediere a neregularitatilor constatate. Termenul curge de la data primirii notificarii si poate fi prelungit la cererea expresa a solicitantului, adresata autoritatii publice competente.

(2) In cazul in care neregularitatile nu sunt remediate, autoritatile publice competente notifica oficiului registrului comertului de pe langa tribunal actul prin care s-a interzis desfasurarea activitatii, in termen de 3 zile de la emiterea acestuia, pentru a fi inregistrat din oficiu in registrul comertului.”.

Rezulta asadar, ca legiuitorul a scos definitiv autorizatia de functionare de la primar, avand in vedere ca singurele institutii competente de autorizare sunt cele reglementate in ART. 17^2 (2) cu privire la DSP, ANSV, APM si ITM.

In acelasi timp, HCL 175/2006 a Consiliului Local Bacau, prevede:

“Art. 1, pct. 2:

Procedura de eliberare a autorizatiei de functionare si profil de activitate si a autorizatiei de amplasare si profil de activitate - , din HCL nr. 175/2006, dupa aliniatul 2 se introduce aliniatul 3, care va avea urmatorul continut : „Autorizatiile de functionare si profil de activitate solicitate a fi emise pentru sediu social sau pentru spatiile declarate ca puncte de lucru in care nu se desfasoara activitati de comert, alimentatie publica sau productie se elibereaza o singura data si vor fi valabile pana la schimbarea proprietarului sediului , a sediului sau a regimului juridic al spatiului declarat si inregistrat ca sediu sau punct de lucru, cu obligatia titularului activitatii de a achita taxa anuala de atorizare .”

Timp de sapte ani, primarul municipiului Bacau Stavarache Romeo, a folosit Politia Primariei municipiului Bacau ca instrument de tortura pentru agentii economici care functionau fara a detine actul neprevazut de lege la nivel national, dar solicitat in municipiul Bacau, denumit autorizatie de functionare eliberata de primar.

In baza unei initiative de primar, aprobata de asemeni printr-o HCL nr. 175/2006, s-a prevazut ca niciun agent economic, respectiv nicio institutie sa nu aiba dreptul de a functiona decat daca indeplineste procedura de a obtine o autorizatie de functionare din partea Primarului municipiului Bacau.

Actul administrativ astfel adoptat de Consiliul Local al municipiului Bacau, prin HCL 175/2006, a fost folosit ca lege de catre Primarul municipiului Bacau si de catre Politia Primariei municipiului Bacau, inclusiv dupa statuarea la nivel national a unui cadru normativ prin care legiuitorul a adus modificari legii de autorizare si de functionare a agentilor economici, potrivit caruia, ulterior datei de 25.04.2008, cand s-au adus modificari si completari la Legea 359/2004, s-a prevezut ca functionarea agentilor economici, institutiilor, persoanelor fizice autorizate, sa se desfasoare exclusiv pe baza autorizatiei de functionare obtinuta prin eliberarea certificatului constatator de le Registrul Comertului din fiecare judet.

In aceasta materie, Politia Primariei municipiului Bacau a functionat din comanda Primarului municipiului Bacau, ca un instrument de presiune impotriva societatilor comerciale cu activitati de orice fel din municipiul Bacau, precum si impotriva institutiilor cu capital mixt, stat si privat, a institutiilor de stat si inclusiv impotriva persoanelor fizice autorizate prin legi speciale sa exercite activitati liberale.

In materia aplicarii in mod abuziv a prerogativelor stabilite de Consiliul Local al municipiului Bacau pentru Politia Primariei municipiului Bacau, se prezinta in materie de practica aplicata, cazul Politiei Locale a municipiului Bacau, reorganizata din Politia Primariei municipiului Bacau, care prin functionarea acesteia au exercitat pe durata a sapte ani de zile, grave abuzuri impotriva activitatii economice din Bacau, ceea ce a determinat in final initierea unei actiuni judecatoresti de constatare a nelegalitatii actului administrativ de infiintare al Politiei Locale a municipiului Bacau, aflata in subordinea directa a Primarului municipiului Bacau.

Mai multe cereri de judecata au fost inregistrate cu obiect similar, insa din cauza unor relatii de banuiala legitima dintre diversi magistrati din cadrul instantelor bacauane si exponentul administratiei publice locale – Primarul municipiului Bacau, nu au avut succes pe intinderea unei durate de 7 ani, pana cand in urma unui dosar stramutat de la Tribunalul Bacau, sectia comerciala si de contencios administrativ, a ajus spre competenta solutionare la Tribunalul Brasov, unde se constata ca de aceasta data nu a mai existat influente din partea exponentilor puterii executive asupra puterii judecatoresti.

Printre societatile comerciale care au fost persecutate in mod abuziv de catre Primarul municipiului Bacau si organele de control din cadrul Politiei Primariei municipiului Bacau, s-a aflat si o societate reprezentata de avocatul doctor Vasile Botomei.

In urma unui control efectuat abuziv de catre Politia Primariei municipiului Bacau, la spatiile SC BARTOLO PROD COM SRL din mun. Bacau, str. Republicii nr. 27, A, 3, judetul Bacau, reprezentate prin avocat doctor Vasile Botomei, avocatului i s-a instrumentat in mod artificial un dosar de ultraj, sub aspectul ca ar fi obstructionat un control efectuat de catre Politia Primariei municipiului Bacau, prin care aceasta instututie constatata ulterior ca nelegal infiintata, a dispus la vremea respectiva suspendarea activitatii agentului economic care era deja autorizat prin certificat constatator eliberat de Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Bacau.

In travaliul cercetarii pentru ultraj, a fost implicat la vremea respectiva actualul prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau Stefan Adrian Majeri, care la data de 01.03.2010 era procuror, efectuand trimiterea in judecata a avocatului doctor Vasile Botomei pentru fapte care nu ii erau imputabile, creand astfel satisfactie primarului Stavarache Romeo, care intelesese sa se foloseasca de instrumentul Politiei Primariei municipiului Bacau pentru efectuarea de abuzuri impotriva agentilor economici care nu erau agreati de primar.

Modalitatile de actiune abuziva a Politiei Primariei municipiului Bacau, au fost publicate in repetate articole din cadrul Mass-media locala din municipiul Bacau, presa scrisa, televiziune, radio, dar si in cotidiene nationale, precum Adevarul, Evenimentul Zilei etc.:

Exemple de materiale prezentate in presa locala, sunt publicate sub urmatoarele titluri.

1. Botomei, acuzat ca a agresat o angajata a Primariei

2. Botomei, acuzat ca a batut o politista

3. Amenintari, amenzi si scandal: Politia Primariei intervine impotriva firmelor private

4. Bacău: Primăria l-a demolat pe Vasile Botomei (FOTO – UPDATE)

5. Vasile Botomei, demolat in „rate” de Primarie

6. Dupa ce l-au demolat, edilii l-au primit pe Botomei in audienta

7. Birourile avocatului Botomei Vasile au fost demolate

8. Demolat de sarbatori

9. VIDEO: Vasile Botomei, trezit de demolatori

10. Sediul Partidului Poporului, pus la pământ

11. Primarul Bacaului este urmarit penal

12. Administratorul public al Bacaului este urmarit penal pentru demolarea spatiilor Bartolo

13. Primarul Stavarache a fost scos de sub urmarire penala/ Ilegalitatile sunt puse in spatele subordonatilor

In timp ce pe fondul abuzurilor create de Politia Primariei municipiului Bacau, o parte din cetateni, dar mai ales si unele institutii, precum Camera de Comert, Industrie si Agricultura Bacau, Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Bacau, Instututia Prefectului Judetului Bacau, Institutia Avocatul Poporului si altele de acest gen, inclusiv parlamentari si senatori din Bacau, erau sceptici cu privire la intrevederea unei modalitati de desfiintare a abuzurilor comise de Politia Primariei municipiului Bacau, pe baza unei staruinte consecvente, prin aplicarea in practica a stiintei de drept administrativ si de contencios administrativ, s-a efectuat o cercetare judecatoreasca, sub aspectul legalitatii actelor de infiintare al Politiei Primariei municipiului Bacau.

Prin cercetarea judiciuoasa efectuata de catre o onorabila doamna magistrat, a carui nume apreciem ca merita pe deplin sa fie publicat in cadrul materialului prezentat – Presedinte Urs Daniela din cadrul Tribunalului Brasov, s-a pronuntat pe admiterea actiunii de nelegalitate a actului administrativ nr. 217/2005 adoptat de Consilil Local al municipiului Bacau pentru infiintarea Politiei Primariei municipiului Bacau.

Motivele care au condus la admiterea actiunii, au constat in identificarea de catre instanta a nerespectarii in HCL 217/29.08.2005, adoptata la initiativa primarului Stavarache Romeo, de catre Consiliul Local Bacau, a dispozitiilor din Legea 317/2004, dupa cum urmeaza:

“Capitolul II: Organizare si functionare

Art. 4

(1) Politia Comunitara se infiinteaza prin hotarare a consiliilor locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, oraselor si comunelor, dupa caz, si se subordoneaza primarilor acestora.

(2) La nivelul municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, oraselor si comunelor Politia Comunitara se organizeaza, dupa caz, ca serviciu public sau structura fara personalitate juridica – directie, serviciu, birou sau compartiment – in cadrul aparatului propriu de specialitate al consiliilor locale, in conditiile legii.

(3) Nivelul de organizare, structura organizatorica si categoriile de personal se stabilesc anual de consiliile locale, cu consultarea unitatilor teritoriale ale Politiei Romane, in functie de bugetul alocat, numarul populatiei, intinderea fiecarui municipiu, oras, comuna, respectiv sector al municipiului Bucuresti, si de starea infractionala si contraventionala inregistrata pe raza lor.

Art. 5

(1) La nivelul fiecarui municipiu, oras, comuna, precum si la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti se organizeaza si functioneaza Comisia locala de ordine publica, denumita in continuare Comisia locala, organism cu rol consultativ.

(2) Comisia locala este constituita, dupa caz, din: primar, seful politiei locale, reprezentantul unitatii de jandarmi competente teritorial, seful politiei comunitare, 2 – 4 consilieri si 2 – 5 reprezentanti ai comunitatii, desemnati de consiliul local, si este condusa de primar.

Art. 6

(1) Comisia locala are urmatoarele atributii:

a) analizeaza periodic si face propuneri privind necesarul de resurse materiale si umane;

b) organizeaza consultari cu membrii comunitatilor locale si cu organizatiile neguvernamentale cu privire la prioritatile in activitatea Politiei Comunitare;

c) trimestrial si ori de cate ori se solicita, prezinta informari in sedinta consiliului local privind eficienta activitatii desfasurate de Politia Comunitara si propune masuri pentru imbunatatirea activitatii acesteia;

d) in baza concluziilor desprinse din analizele periodice efectuate asupra modului de asigurare a ordinii si linistii publice si pazei obiectivelor si bunurilor de interes public local de pe teritoriul localitatii, propune consiliului local adoptarea unor hotarari prin care sa previna anumite fapte care afecteaza climatul social.

(2) Comisia locala propune consiliului local stabilirea unui numar de functionari publici din numarul de posturi aprobat Politiei Comunitare, care sa asigure, in conditii optime, mentinerea ordinii si linistii publice la nivelul fiecarui municipiu, oras, comuna, precum si la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti.

Capitolul III: Atributiile Politiei Comunitare

Art. 7

Politia Comunitara are urmatoarele atributii:

a) asigura ordinea si linistea publica in zonele si locurile stabilite prin planul de paza si ordine publica, previne si combate incalcarea normelor legale privind curatenia localitatilor si comertul stradal, precum si alte fapte stabilite prin hotarari ale consiliului local;

b) asigura paza obiectivelor si a bunurilor de interes public si privat stabilite de consiliul local, conform planurilor de paza si ordine publica;

c) asigura insotirea si protectia reprezentantilor primariei ori a altor persoane cu functii in institutiile publice locale la executarea unor controale sau actiuni specifice;

d) participa, dupa caz, la asigurarea fluentei traficului rutier, cu ocazia efectuarii unor lucrari de modernizare si reparatii ale arterelor de circulatie;

e) asigura supravegherea parcarilor auto, a unitatilor scolare, a zonelor comerciale si de agrement, a pietelor, a cimitirelor si a altor locuri stabilite prin planurile de paza si ordine publica;

f) constata contraventii si aplica sanctiuni contraventionale, conform legii, pentru incalcarea prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii si linistii publice, curatenia localitatilor, comertul stradal, protectia mediului inconjurator, precum si pentru faptele care afecteaza climatul social, stabilite prin lege, hotarari ale consiliului local sau dispozitii ale primarului;

g) participa la asigurarea masurilor de ordine, cu ocazia adunarilor publice, mitingurilor, manifestarilor cultural-artistice si sportive organizate la nivel local;

h) intervine, impreuna cu organele abilitate, la solicitarea cetatenilor, pentru aplanarea starilor conflictuale, prinderea unor faptuitori, rezolvarea unor cazuri sociale, stabilirea situatiilor de fapt sesizate si rezolvarea acestora;

i) actioneaza, impreuna cu politia, jandarmeria, pompierii, protectia civila si alte autoritati prevazute de lege, la activitatile de salvare si evacuare a persoanelor si bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamitati naturale si catastrofe, precum si de limitare si inlaturare a urmarilor provocate de astfel de evenimente;

j) controleaza modul de depozitare a deseurilor menajere, industriale sau de orice fel si de respectare a igienizarii zonelor periferice si a malurilor cursurilor de apa, sesizand primarul cu privire la situatiile de fapt constatate si la masurile ce trebuie luate in vederea imbunatatirii starii de curatenie a localitatii;

k) comunica, in cel mai scurt timp posibil, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de incalcare a legii, altele decat cele stabilite in competenta sa, despre care a luat la cunostinta cu ocazia indeplinirii misiunilor specifice;

l) insoteste, in conditiile stabilite prin regulament, functionarii primariei la executarea unor controale si la punerea in executare a unor hotarari ale consiliului local sau, dupa caz, ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti, asigurand protectia acestora si prevenirea oricaror acte de tulburare a ordinii publice;

m) verifica si solutioneaza, in limitele legii, sesizarile asociatiilor de proprietari sau locatari privind savarsirea unor fapte prin care se incalca normele legale, altele decat cele cu caracter penal;

n) sprijina Politia Romana in activitatile de depistare a persoanelor care se sustrag urmaririi sau executarii pedepselor, precum si a persoanelor disparute;

o) in localitatile de frontiera sprijina unitatile Politiei de Frontiera Romane in activitati de prevenire si combatere a migratiei ilegale;

p) indeplineste orice alte atributii stabilite prin lege.

Art. 8

(1) Organizarea si executarea activitatii de paza a bunurilor si asigurare a ordinii si linistii publice se realizeaza in baza planurilor de paza si ordine publica.

(2) Planurile de paza si ordine publica se aproba de primari cu avizul consultativ al politiei locale.

(3) Politia Comunitara poate asigura si contra cost paza unor obiective, pe baza de contracte de prestari de servicii, incheiate de aceasta cu beneficiarii serviciilor prestate.

Capitolul VIII: Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 19

Angajarea functionarilor publici in Politia Comunitara, la infiintare, se face din cadrul personalului gardienilor publici sau al altor persoane care indeplinesc conditiile stabilite prin regulament.”

Aceasta actiune constituie un pionierat in materia dreptului administrativ, prin care o instanta de judecata de contencios administrativ, legal investita pe baza unei cereri din partea unui cetatean, constata si pronunta nelegalitatea actului de infiintare al unei institutii de Politie Comunitara, care a fost infiintata sa functioneze in paralel cu institutia Politiei Nationale din Romania din cadrul fiecarui localitati.

Doctorul in drept Vasile Botomei, a dovedit ca stiinta in materia dreptului administrativ prevaleaza asupra ignorantei din partea institutiei Primarului municipiului Bacau, a institutiei Prefectului judetului Bacau, care in intervalul de timp din 2005 pana in 2011 au tolerat comiterea de grave abuzuri in exercitiul atributiilor functionale de catre organele de conducere din cadrul Primariei municipiului Bacau.

Se publica in cadrul materialului prezentat, hotararea judecatoreasca definitiva, in materie de practica aplicata in stiinta dreptului administrativ si de contencios administrativ, a avocatului doctor Vasile Botomei, pronuntata de Tribunalul Brasov sectia comerciala si de contencios administrativ in dosarul nr. 8057/62/2009.

[...]

Bibliografie:

- LEGEA nr. 359/2004 din 8 septembrie 2004, modificata si completata in versiune consolidata la 25.04.2008, privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionarii persoanelor juridice;

- Legea 371/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Politiei Comunitare;

- OU 23/2005 pentru modificarea si completarea Legii 371/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Politiei Comunitare;

- Legea 180/2005 privind aprobarea OU 23/2005 pentru modificarea si completarea Legii 371/2004 privind infiintarea si functionarea Politiei Comunitare;

- HG 2295/2004 pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare si functionare a Politiei Comunitare;

- Legea 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor;

- HG 130/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor;

- Codul Muncii aprobat prin Legea 53/2003 cu modificarile ulterioare;

- Legea 215/2001, modificata si completata privind administratia publica locala;

- Legea 333/din 8 iulie 2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor;

- Ordonanta de urgenta nr. 2 din 4 ianuarie 2001, pentru stabilirea unor masuri privind înfiintarea, organizarea/reorganizarea sau functionarea, dupa caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administratiei publice centrale si institutii publice;

- Regulament cadru de organizare si functionare a Politiei Comunitare , Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 3, din 3.01.2005;

- Teza de doctorat in drept Vasile Botomei, intitulata “Raspunderea administrativa: Aspecte practico-stiintifice in plan comparat – Republica Moldova si Romania;

[Citeste articolul integral...]

Categorii : Editia nr. 6/2011

Comentarii (0)

Noi

Delimitarea contractului de expediţie de alte contracte juridico-civile

By mihalacheiurie · Comentarii (0)

Autor: Iurie MIHALACHE,

doctor în drept, lector universitar (USM)

Le contrat d’expédition présente une structure complexe. La principale distinction entre le contrat d’expédition est autres contrats civiles consiste dans la rélation avec le transport. L’expédition ne peut pas être séparé de transport. Une question clé est que les règles relatives à l’expédition du Code civil (chapitre XVI Expedition) porte un caractère general, ainsi que de nombreuses relations sociales restent sans protection juridique.

1. Precizări prealabile

Înainte de a vedea care sunt asemănările şi deosebirile contractului de expediţie faţă de alte contracte juridico-civile, este important să lămurim ce se înţelege prin contractul de expediţie. Reglementarea acestuia este redată în Codul civil al Republicii Moldova[1], la art.1075-1085. În baza contractului de expediţie o parte, numită expeditor, se obligă pe contul şi în numele celeilalte părţi, numită client, sau în nume propriu, să încheie un contract de transport şi să efectueze actele necesare în vederea efectuării transportării, iar clientul se obligă să achite remuneraţia convenită (comisionul) (art.1075).

Scopul încheierii contractului de expediţie constă în acordarea unui ajutor în legătură cu procesul de transportarea, prin îndeplinirea lucrărilor de ambalare, încărcare, descărcare, depozitare, curăţare etc. Dacă examinăm din interior structura contractului, ajungem la concluzia că acesta nu are nimic al său, ci conţine elemente preluate de la alte contracte civile, cum sunt: transport, antrepriză, depozit, mandat, comision etc. Spre exemplu, lucrările de încărcare-descărcare a mărfurilor se referă la contractul de antrepriză; transportul – la contractul de transport; păstrarea mărfurilor – la contractul de depozit etc.

Ceea ce deosebeşte cel mai mult contractul de expediţie de alte contracte este legătura pe care o are cu transportul de mărfuri. Obiectul contractului de expediţie se axează în întregime asupra organizării procesului de transport, fapt care dă posibilitatea de a delimita serviciile de expediţie faţă de alte operaţiuni şi servicii[2]. De exemplu, faţă de serviciile prevăzute de Codul navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova[3], cum sunt: operaţiunile de căutare, salvare, ridicare a bunurilor scufundate, controlul sanitar, cercetările ştiinţifice în mediul marin, lucrările hidrotehnice, tehnice, subacvatice şi alte lucrări pe mare (art.1). Aceste acţiuni nu fac parte din obiectul contractului de expediţie fiindcă nu sunt axate asupra transportului, ci scopurile lor sunt altele – menţinerea securităţii, efectuarea lucrărilor de cercetare, controlul sanitar, lucrări pe mare etc.

2. Contractul de expediţie şi contractul de transport

Expediţia nu trebuie confundată cu transportul, chiar dacă în baza contractului de expediţie se prestează şi transportul. Obiectul contractului de expediţie îl constituie prestarea de către expeditor a serviciilor legate de transportul mărfii, dar nicidecum transportul propriu-zis al mărfii. Transportul de mărfuri reprezintă scopul final al contractului de transport, în timp ce scopul contractului de expediţie este prestarea serviciilor ajutătoare transportului[4].

Cu referire la legătura dintre expediţie şi transport în literatura de specialitate s-au dus lungi discuţii, adeseori contradictorii, pe motiv că în multe state (inclusiv Republica Moldova, România, Federaţia Rusă şi Ucraina) legislaţia la acest capitol este una lacunară. Astfel, profesorul В.В.Витрянский se expune că în cazul în care expeditorul îşi asumă obligaţia de a transporta cu propriile puteri marfa la punctul de destinaţie, contractul de transport nu are o existenţă de sine stătătoare, ci constituie un element al contractului de expediţie[5].

Mai multe argumente aduce alt profesor rus – Н.В.Морозов, potrivit căruia expeditorul poate dobândi şi calitatea de transportator. Aceasta se întâmplă din două motive: 1) Codul civil admite ca printre serviciile de expediţie să fie şi cele de transport; 2) reieşind din metoda dispozitivă de reglementare şi din principiul libertăţii contractuale, părţile sunt în drept să încheie orice contracte juridico-civile, inclusiv cu elemente preluate de la alte contracte (contracte cu caracter mixt)[6].

Merită atenţie şi opinia doctrinarului С.Ю.Морозов, care subliniază că contractul de transport nu se „înglobează” în contractul de expediţie, deoarece părţile încheie un contract mixt, numit contractul de prestare a serviciilor de transport şi expediţie, şi care nu angajează după sine amestecul acestor două instituţii juridice[7]. Până la o anumită etapă rolul dominant îl deţine expeditorul, dar mai apoi se petrece „transformarea” expeditorului în transportator şi efecte produce contractul de transport[8]. Cu alte cuvinte, atâta timp cât durează lucrările de expediţie (ambalarea, marcarea, încărcarea, fixarea mărfurilor) rolul principal revine expeditorului, iar din momentul începerii transportului, expeditorul îşi schimbă calitatea, din expeditor în transportator, efectuând transportul mărfurilor până la punctul de destinaţie.

Pentru a lămuri pe deplin problema dată, apelăm la art.1082 din Codul civil potrivit căruia „expeditorul este autorizat, dacă nu s-a dispus altfel, să execute el însuşi transportul”. Conform explicaţiilor aduse de Dorin Cimil în Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, norma respectivă permite expeditorului să execute el însuşi transportul, activând în postura propriu-zisă de cărăuş[9].

Deşi legea permite ca expeditorul să fie în acelaşi timp şi transportator, totuşi ei nu se pot schimba cu locurile. Expeditorul rămâne a fi expeditor până la sfârşitul transportului, doar că el preia asupra sa drepturi şi obligaţii de transportator.

La etapa actuală doctrina nu a ajuns la o părere unică în privinţa normelor juridice care urmează a fi aplicate raporturilor de expediţie şi celor de transport. În practică sunt posibile două situaţii:

În primul caz, transportatorul efectuează transportarea mărfii, preluând şi funcţiile de expeditor. Pentru a evita situaţiile de conflict, Codul civil stabileşte că normele contractului de expediţie se vor aplică şi în cazul în care, în conformitate cu condiţiile contractului de transport, obligaţiile expeditorului le execută transportatorul (art.1075 alin.(4)).

În doctrină s-a conturat o altă opinie: că asupra acestor relaţii trebuie aplicate normele contractului de transport sau cele cu privire la contractul de expediţie. Se menţionează şi faptul că volumul de drepturi ce revin transportatorului care îşi asumă obligaţii de expeditor sunt mai reduse în comparaţie cu ale transportatorului care nu îşi asumă asemenea obligaţii[10]. De exemplu, transportatorul care îndeplineşte şi obligaţii de expeditor nu poate solicita repararea prejudiciului provocat de deteriorarea autovehiculului la încărcare (pct.26 Regulamentul transporturilor auto de mărfuri din 09.12.1999) sau nu poate cere amendă pentru staţionarea neproductivă a autovehiculului din cauza reţinerii la încărcare (pct.114), din motiv că funcţiile de expeditor le execută el însuşi şi nu se poate adresa cu acţiune împotriva sa.

Profesorul В.В.Витрянский se întreabă: „Cum poate transportatorul care prestează în acelaşi timp şi serviciile de expediţie, să se numească expeditor în relaţiile cu alte persoane, din moment ce expeditor este numai faţă de clientul său, cu care a încheiat contractul de expediţie?”. În continuare, tot autorul răspunde că la baza acestor relaţii stă contractul de transport, în temeiul căruia transportatorul îşi poate asuma şi obligaţii de expeditor[11]. Atâta timp cât la baza relaţiilor se află contractul de transport, transportatorul nu poate fi numit expeditor. El poate îndeplini obligaţii de expeditor, dar tot timpul rămâne a fi transportator.

Acelaşi punct de vedere îl exprimă Dorin Cimil în Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, „că în situaţia descrisă mai sus, când funcţiile de expediere le execută companiile de transport, se aplică cu preponderenţă normele ce reglementează transportul de bunuri”[12].

Al doilea caz se referă la situaţia inversă celei dintâi, când expeditorul, pe lângă acţiunile ce ţin de expediţie, realizează şi transportul mărfurilor. În acest caz, contractul de expediţie este pe planul întâi, iar contractul de transport – pe planul doi. Expeditorul rămâne a fi expeditor, chiar şi atunci când va efectua transportarea mărfurilor.

Generalizând cele expuse, ajungem la concluzia că contractul de transport şi contractul de expediţie sunt două contracte numite, diferite unul de celălalt. În Codul civil contractul de transport este reglementat la Capitolul XII, „Transportul”, art.980-1029, iar contractul de expediţie – în Capitolul XVI, „Expediţia”, art.1075-1085.

Transportul mărfurilor constituie obiectul contractului de transport, în timp ce obiectul contractului de expediţie constă în efectuarea lucrărilor ajutătoare procesului de transport. Dacă expeditorul îşi asumă pe lângă obligaţia de expediţie şi pe cea de transport, atunci obiectul expediţiei va fi unul mai larg. Acelaşi lucru avem şi pentru transportator dacă pe lângă obligaţia de transport preia şi obligaţia de expediţie a mărfurilor.

Codul civil acceptă ideea că în ambele situaţii avem un contract de expediţie, indiferent de faptul dacă părţile au stipulat în contract obligaţia de transport sau cea de expediţie. Singura excepţie o găsim în Regulamentul prestării serviciilor de transport şi expediţie din 09.12.99, potrivit căruia dacă în contractul de expediţie a fost prevăzută şi obligaţia de transport, contractul se va numi contract de prestare a serviciilor de expediţie şi transport. Ideea respectivă a fost preluată, de fapt, din legislaţia rusă, în care spre deosebire de Codul civil al R.M., raporturile de expediţie sunt reglementate printr-un contract unic: – contractul de expediţie în transport (în rusă, „договор транспортной экспедиции”).

Reieşind din prevederile Regulamentului, nu interesează faptul dacă transportatorul îşi asumă pe lângă obligaţia de transport şi cea de expediere, sau invers, expeditorul îşi asumă pe lângă obligaţia de expediere şi cea de transport. În ambele situaţii se va încheia unul şi acelaşi contract – contractul de prestare a serviciilor de transport şi expediţie, care va cuprinde prevederi din transport şi din expediţie.

[1] Codul civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.1107-XV din 06.06.2002, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82-86 din 22.06.2002.

[2] Витрянский В.В. Гражданское право: В 4 т. Том 4. Обязательственное право. – 3-e изд., перераб. и доп. Отв. ред. Е.А.Суханов. Москва: „Волтерс Клувер”, 2006, p.207.

[3] Codul navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.599-XIV din 30.09.1999, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-4/2 din 11.01.2001.

[4] Морозов С.Ю. К вопросу о соотношении договоров транспортной экспедиции и перевозки грузов, publicat în Транспортное право (Federaţia Rusă), 2003, nr.2, p.19.

[5] Витрянский В.B., op.cit., p.74.

[6] Морозова Н.В. Ответственность экспедитора по положениям Союза экспедиторов северных стран и гражданскому законодательству РФ: Сравнительный анализ, publicat în Хозяйство и право (Federaţia Rusă), nr.7, 2000, p.65-66.

[7] Cuprinde serviciile de expediţie (ambalare, încărcare, descărcare, curăţire etc.), plus transportul.

[8] Морозов С.Ю., op.cit., p.19.

[9] Cimil D. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova. Volumul II. Editura ARC, Chişinău, 2006, p.659.

[10] Морозов С.Ю., op.cit., p.18.

[11] Витрянский В.В. Договор транспортной экспедиции, publicat în Вестник ВАС РФ, специальное приложение к N 12 от 12.12.2002 (Federaţia Rusă), p.58-59.

[12] Cimil D., op.cit., p.656.

[Citeste articolul integral...]

Categorii : Editia nr. 6/2011

Comentarii (0)

Noi

Comercializarea biletelor de avion în formă electronică: probleme şi soluţii

By mihalacheiurie · Comentarii (0)

Autor: Iurie MIHALACHE,

doctor în drept, lector universitar (USM)

L’achat d’un billet électronique à l’avion dans la République de Moldova peut étre effectué par Internet. Les passagers reçoivent une copie de leur billet électronique qui contient le numéro de réservation, le lieu de départ et d’arrivée, le coût du transport et les références sur le transporteur.

1. Precizări prealabile

Progresul din ultimii ani influenţează tot mai mult felul în care se efectuează comercializarea biletelor de călătorie. Cel mai receptiv la valul de schimbări se arată transportul aerian.

Problemele juridice ale biletului de avion în formă electronică nu au mai fost abordate în literatura juridică de specialitate a Republicii Moldova, fiind, aşadar, şi o noutate în domeniu. În schimb lucrări ştiinţifice fundamentale în domeniu au profesorii ruşi В.Д.Бордунов şi Б.П.Елисеев, Н.Н.Остроумов, В.В.Мосашвили, care au elucidat avantajele şi dezavantajele introducerii biletelor de avion în formă electronică, valoarea juridică a acestor bilete, mecanismul încheierii contractelor prin Internet etc., publicând monografii şi articole ştiinţifice la acest subiect.

Prezintă interes faptul că în Republica Moldova primul bilet electronic a fost comercializat în anul 2005 de către agenţia de vânzări Sky Alliance, pe ruta Chişinău-Frankfurt-Zurich. Dintre companiile aeriene naţionale, cea dintâi care a lansat vânzarea biletelor electronice prin Internet a fost Air Moldova, în anul 2007, după care Moldavian Airlines, în anul 2008, deşi aceasta din urmă în prezent nu mai prestează asemenea servicii prin Internet.

În plan mondial, biletul electronic la avion a fost pus în aplicare în anul 1994, însă sistemul de vânzări prin Internet a luat amploare tocmai în anul 2001, când patru companii aeriene din S.U.A. – United, Delta, Northwest şi Continental – care deţineau monopolul pe piaţa americană, au creat primul portal comun în Internet. Conform datelor statistice, vânzarea biletelor electronice la avion în prezent domină piaţa vânzărilor prin Internet din Europa – 57,4%, urmată de serviciile hoteliere (16,5%) şi cele turistice (15,3%).

2. Definirea biletului electronic de avion

Biletul de avion în formă electronică reprezintă un extras din contractul de transport aerian încheiat cu pasagerul, contract care se păstrează în sistemul informaţional computerizat şi se reduce la un сod, alcătuit din 13 cifre, cu ajutorul căruia în sistemul de date al companiilor aeriene se înscrie numele pasagerului, punctul de plecare, destinaţia, numărul cursei, orele de decolare şi aterizare (a se vedea Figurile 2 şi 3).

Potrivit explicaţiilor Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni, biletul electronic conţine aceleaşi informaţii ca şi biletul de hârtie, doar că aceste informaţii nu mai sunt tipărite pe un bilet clasic, ci se află în format electronic, pe un site web. În ceea ce priveşte termenul „electronic”, există opinii că acesta ar trebui să fie înlocuit cu cel de „informatic”, deoarece operaţiunile se realizează cu ajutorul dispozitivelor care nu pot fi calificate drept „electronice”. Cel mai frecvent, în mass-media şi prin Internet biletul electronic îl putem întâlni cu denumirea de „e-ticketing”, ca abreviere din limba engleză, prefixul „e” fiind un derivat al termenului „electronic”.

În ce ne priveşte, pentru a nu crea confuzii suplimentare, suntem pentru terminologia larg acceptată de teorie şi practică, cu utilizarea calificativului de „electronic”. Totodată, luând în consideraţie faptul că noţiunile „bilet de avion în formă electronic” şi „bilet electronic” sunt sinonime, mai frecvent vom utiliza a doua noţiune.

3. Avantajele biletului electronic de avion

Introducerea biletului electronic la avion prezintă avantaje evidente:

Cel dintâi avantaj pentru pasager constă în lipsa pericolului de a fi pierdut, furat sau deteriorat.

Al doilea avantaj constă în posibilitatea achiziţionării lui cât se poate de operativă şi comodă prin reţeaua Internet şi faptul că oricând poate fi dovedită încheierea contractului, consultând pagina web a companiei aeriene sau reţeaua internaţională de rezervare a biletelor.

Cel de-al treilea avantaj îl formează accesibilitatea biletului electronic pentru consumatori graţie simplificării procedurii de rezervare şi cumpărare, dar şi alte avantaje, cum ar fi: noi deschideri către reţeaua internaţională a transporturilor, controlul imediat şi nemijlocit asupra calităţii şi volumului de vânzări, folosirea tehnologiilor electronice moderne.

În acelaşi timp, schimbarea biletelor din hârtie cu cele electronice au micşorat esenţial cheltuielile pentru editare, iar potrivit datelor Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (A.I.T.A.), biletele electronice permit o economisire de 3 miliarde de euro pe an, în timp ce costurile de imprimare, întreţinere şi vânzare a biletelor se reduc de la 10 euro la 1 euro.

4. Dezavantajele biletului electronic de avion

Cu toate acestea, biletul electronic prezintă şi dezavantaje. Cel dintâi dezavantaj este că achiziţionând biletul prin Internet, pasagerul se informează doar de pe pagina web a agenţiei de vânzări, care poate conţine şi erori. Astfel apare întrebarea: cât de veridică este informaţia furnizată prin Internet şi cine coordonează cu sistemul de rezervări?

În acest context, autorul D.Horaţiu constată că marile dezavantaje ale biletului la avion în formă electronică constau în eroarea umană şi criminalitatea informatică din sistemele de rezervare a biletelor, iar profesorii В.Д.Бордунов şi Б.П.Елисеев remarcă că contractul integral, în formă scrisă, pasagerul nu îl are şi acest lucru îl defavorizează atunci când apar situaţii conflictuale cu privire la transport.

Ca exemplu aducem cazul unor pasageri, care în incinta aeroportului au aflat că cursa de avion demult a fost anulată, în timp ce pe pagina web a agenţiei de rezervare a biletelor informaţia nu a fost actualizată. Deşi eroarea a fost remediată de către agenţia de rezervări şi pasagerii au primit alte bilete, problema rămâne a fi stringentă.

Alteori preţul afişat pe pagina web nu corespunde cu cel de pe factură, iar achitând costul biletului prin card bancar, se percep alte sume, deoarece prin Internet agenţiile omit intenţionat anumite plăţi, cum sunt: comisionul propriu, taxa de aeroport, taxa de securitate, taxa specifică companiei aeriene etc.

Cu această ocazie, profesorul Б.П.Елисеев reuşit remarcă că cumpărând un bilet din hârtie, pasagerul comunică datele personale şi are siguranţa că acestea vor rămâne confidenţiale, în schimb prin Internet pasagerul nu are garanţii că informaţia nu va fi utilizată în scopuri infracţionale. Chestiunea e şi mai gravă, declară Meglena Kuneva, Comisarul european pentru protecţia consumatorilor, deoarece unul din trei consumatori care urmează să rezerve on-line un bilet de avion este înşelat sau indus în eroare. În acest sens, conform Raportului de anchetă referitor la vânzarea biletelor de avion realizat în anul 2008, în 13 ţări membre ale Uniunii Europene, la 58% dintre site-urile Internet s-au constatat afişarea unor preţuri înşelătoare sau căsuţele de pe pagina web erau deja bifate, iar alte 15% dintre site-uri Internet nu erau scrise în limba vorbită de consumatori, având şi clauze contractuale neclare.

Suntem de acord că paginile web dau posibilitate de a ne informa imediat asupra zborurilor, tarifului, tipului aeronavei, totuşi pentru navigarea prin Internet sunt necesare anumite deprinderi şi cunoştinţe speciale, ceea ce lipseşte multor consumatori din Republica Moldova, dar alternative nu există, deoarece începând cu 1 iunie 2008, A.I.T.A. a obligat toate companiile aeriene să elimine biletele din hârtie.

Altă problemă este că consumatorul, cumpărând un bilet electronic de la agenţiile autorizate, este informat doar verbal cu referire la drepturile şi obligaţiile sale, din care reţine puţine detalii, iar dacă este prejudiciat din cauza necunoaşterii ori a lipsei informaţiei clare în formă scrisă, i se invocă că a fost informat şi a semnat despre aceasta la momentul procurării biletului. Mai mult chiar, atât agenţiile de vânzări, cât şi unele companii aeriene, cum ar fi de exemplu Moldavian Airlines, deşi nu comercializează bilete la avion prin Internet, totuşi pe site-ul lor oficial nu au expuse clauzele contractuale în limba de stat, ci doar în limba engleză şi fără actualizări. În aşa mod, contrar prevederilor art.19 din Legea privind protecţia consumatorilor nr.105/2003, pasagerii sunt lipsiţi de dreptul lor de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra condiţiilor contractuale, iar cel mai grav este că în caz de litigiu, aceşti pasageri nu pot dobândi în scris clauzele contractuale în limba de stat decât la sediul companiei aeriene şi cu acordul directorului general.

[Citeste articolul integral...]

Categorii : Editia nr. 6/2011

Comentarii (0)

Noi

Listele electorale – Element esenţial organizaţional – tehnologic a alegerilor în Parlamentul European

By popadumitru · Comentarii (0)

Marius Lucian Negoiță,

Accredited assistant European Parliament

doctorant Academia de Științe a Moldovei,

Institutul de Istorie, Stat și Drept

Recenzent

Conf. univ. Dumitru Popa
Doctor in drept

This article examines the issues of preparation, administration, maintenance and updating of voter lists. In conclusion, the author comes up with some proposals to improve electoral legislation regarding the preparation and updating of voter lists.

Alegerile constituie un moment important în viaţa politică şi sunt utilizate din cele mai vechi timpuri, considerându-se un temei de bază al dreptului public. Alegerile reprezintă un subiect de interes naţional şi de implementare a standardelor democratice, care ar asigura legitimitatea alegerilor, cât şi a persoanelor alese.

Un rol semnificativ în organizarea şi desfăşurarea alegerilor îl constituie problemele legate de întocmirea, administrarea şi verificarea listelor electorale şi constituie principalele preocupări ale organelor administraţiei de stat, autorităţilor publice locale, organizaţiilor neguvernamentale, partidelor politice etc. Această problemă a fost şi rămâne importantă şi discutabilă ca subiect primordial în organizarea şi desfăşurarea alegerilor la toate nivelurile.

Înregistrarea alegătorilor şi întocmirea listelor electorale se consideră una din etapele importante ale alegerilor în ţările democratice. În opinia unor autori listele electorale se consideră un document extrem de important, întrucât ele determină cercul de participanţi la votare şi autentifică dreptul cetăţeanului de a participa la votare[1].

La alegerile membrilor pentru Parlamentul European, pentru autorităţile administratiei publice centrale şi locale, precum şi la organizarea şi desfăşurarea referendumurilor republicane şi locale, este important stabilirea numărului cetăţenilor cu drept de vot (electoratul) şi mai ales identificarea şi evidenţa acestora.

Identificarea şi nominalizarea alegătorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială, are loc prin întocmirea listelor electorale de către autorităţile publice conform legislaţiei în vigoare. Reieşind din aceste prevederi, întocmirea listelor electorale este o condiţie obligatorie a procesului de organizare şi desfăşurare a scrutinelor electorale de orice nivel. De exemplu, conform Codului Electoral al Republicii Moldova listele electorale pentru alegerea Parlamentului, (art.81), pentru alegerile locale (art. 128), listele de cetăţeni cu dreptul de a participa la referendumul republican (art.161), şi listele de cetăţeni cu dreptul de a participa la referendumul local (art.192), se întocmesc în condiţiile cap. V (art.39 şi art.40).

Pilonii de bază ai sistemului electoral din România sunt Constituţia adoptată în 1991 și revizuită în 2003 prin referendum național, Legea nr.373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României și Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale și Legea nr.33/2007 pentru alegerea membrilor în Parlamentul European.

Listele electorale pentru alegerea autorităților administrației publice locale se întocmesc și se actualizează în conformitate cu secţiunea a 3-a art.16-22 din Legea României nr. 67 din 25 martie 2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 271 din 29 martie 2004, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 333 din 17 mai 2007.

Această operaţie se derulează prin considerarea a două reguli legale şi anume:

fiecare alegător este înscris într-o singură listă electorală permanentă;
obligativitatea înscrisă în listele electorale permanente[2]

În listele electorale se includ cetăţenii, care conform actelor constituţionale au dreptul la vot.

Aceste listele semnifică un document oficial, întocmit în baza legislaţiei electorale, regulamentelor şi altor acte normative electorale, care sunt utilizate în majoritatea absolută a ţărilor democratice. Pe deplin susţinem opinia autorilor[3] care spun că listele electorale au o semnificaţie deosebită şi chiar politică. Acest fapt este argumentat prin faptul că în listele electorale este inclus subiectul principal al dreptului electoral „alegătorul”, care include, după cum menţionează Jean Gicquel, trei aspecte: cetăţenia, majoratul electoral şi demnitatea morală[4]. Din acest punct de vedere listele electorale, alături de alte documente electorale (buletinul de vot, procesele – verbale etc) trebuie tratate ca un document oficial de o importanţă majoră. Conţinutul listelor electorale joacă un rol decisiv, deoarece anume alegătorul este acela care decide cui să-i de-a puterea la nivel local sau la nivel central. Listele electorale sunt de două categorii şi anume: permanente sau întocmite cu prilejul fiecărei alegeri[5]. Legislaţia electorală românească elaborată, în baza Constituţiei din anul 1991, a introdus noţiunea de liste electorale permanente.

În opinia noastră listele permanente prezintă avantaje reale faţă de listele electorale întocmite cu prilejul fiecărei alegeri deoarece, se realizează o evidenţă clară şi exactă şi se evită înscrierea unor alegători în mai multe liste electorale.

În cazul întocmirii listelor electorale cu prilejul fiecărei alegeri, listele electorale vechi se anulează, iar alegătorii se înregistrează din nou şi se întocmesc liste electorale noi prin înregistrare publica. O astfel de practică se aplică în Marea Britanie, Canada, Franţa şi alte ţări[6] .

În conformitate cu art.9 al. (1) din Legea Nr. 33 din 16 ianuarie 2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European se identifică trei categorii de liste electorale după cum urmează:

listele electorale permanente;
listele electorale speciale;
listele electorale suplimentare.

Listele electorale permanente se întocmesc pe localităţi şi cuprind toţi alegătorii resortisanţi[7] care domiciliază în localitatea pentru care ele au fost întocmite (art.9 al.(2) din Legea nr.33/2007).

În afară de aceasta, listele electorale permanente se întocmesc şi la comune, pe sate şi, după caz, străzi, iar la oraşe, municipii şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor, pe străzi şi, după caz, blocuri (art.9 al.(3) din Legea nr.33/2007).

Listele electorale permanente cuprind, în ordinea numărului imobilelor în care locuiesc alegătorii resortisanţi, numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, tipul, seria şi numărul actului de identitate (art.9 al.(4) din Legea nr.33/2007).

În cazul în care listele electorale permanente nu pot fi întocmite în ordinea stabilită, alegătorii resortisanţi pot fi înscrişi în listele electorale permanente în ordine alfabetică, cu avizul biroului electoral judeţean sau de sector.

A doua categorie de liste electorale, o constituie listele electorale speciale.

Cetăţenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reşedinţa în România pot face cereri[8] de înscriere în listele electorale speciale.

Aceste cereri se depun în scris la primarul localităţii de domiciliu sau de reşedinţă, însoţite de o copie a unui document de identitate valabil.

Listele electorale speciale cuprind numele şi prenumele alegătorului comunitar, cetăţenia şi adresa la care alegătorul comunitar locuieşte în România. (art. 9A1 al.(2) din Legea nr.33/2007).

La fel, în listele electorale speciale, pot fi înscrişi cetăţenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reşedinţa în România conform cererilor depuse. Aceste cereri, de asemenea, se depun în scris la primarul localităţii de domiciliu sau de reşedinţă, însoţite de o copie a unui document de identitate valabil, cu 60 de zile înaintea zilei de referinţă.

A treia categorie de liste electorale sunt cele suplimentare, în care sunt trecuţi alegătorii care se prezintă la vot şi fac dovada cu actul de identitate că domiciliază în raza teritorială a secţiei de votare respective, însă au fost omişi din lista electorală permanentă sau din copia de pe aceasta existentă la secţia de votare (art. 9A2, al.(5) din Legea nr.33/2007).

Legea României nr.67 din 25 martie 2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, prevede numai două categorii de liste electorale, permanente şi suplimentare.

În lista electorală suplimentară sunt înscrişi, de către primar pe baza actului de identitate, cetăţenii cu drept de vot, care şi-au stabilit cu cel putin 3 luni înaintea scrutinului reşedinţa in circumscripţia electorală in care au loc alegeri.

[1] A. Arseni, V. Ivanov, L. Suholitco, Dreptul constituţional comparat, Chişinău – 2003 CE USM, p.110

[2] Ioan Muraru op. cit. p. 73

[3] Victor Popa Drept public Chişinău ,1988, p.,185

[4] Jean Gicquel, Droit constitutionnel et institusions politiques, Montchretien, 1989, p. 604-605

[5] Ioan Moraru Drept constituţional şi instituţii politice, Bucureşti, 1995, p. 73

[6] A. Arseni, V. Ivanov, L. Suholitco, op. Cit.,p.110

[7] Prin alegător resortisant se înţelege orice cetăţean al României, cu domiciliul sau reşedinţa în ţară ori în străinătate, care are dreptul de a alege membrii din România în Parlamentul European în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.

[8] Modelul şi cuprinsul cererii se stabilesc de Guvern, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Autorităţii Electorale Permanente. Cererea constituie un act public şi se află sub incidenţa art.292 din Codul penal.

[Citeste articolul integral...]

Categorii : Editia nr. 6/2011

Comentarii (0)

Noi

Politicile Uniunii Europene in domeniul dezvoltarii rurale

By popadumitru · Comentarii (0)

Conf. univ. DUMITRU POPA

doctor in drept – Iasi –Romania

Avocat Baroul Iasi

Av. Mihaela Botomei – Baroul Bacau

Mai mult de 56% din populatia celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) traieste in zonele rurale, care acopera 91% din teritoriul european.

Aceasta face ca politica de dezvoltare rurala sa fie un domeniu de importanta vitala, Uniunea Europeana dispunand de o politica de dezvoltare rurala activa, deoarece astfel pot fi atinse obiective valoroase pentru mediul rural si pentru cei care traiesc si muncesc acolo.

Pe de alta parte, mediul rural din Europa este de o mare bogatie care ne furnizeaza materii prime esentiale, locuri de odihna si recreere remarcabile prin frumusetea lor. Multi oameni sunt atrasi de ideea de a locui sau de a lucra aici, cu conditia sa aiba acces la servicii si infrastructura corespunzatoare.

Aceasta inseamna ca Strategia de la Lisabona pentru cresterea economica si locuri de munca, si Strategia de la Goteborg pentru dezvoltare durabila sunt tot atat de relevante pentru mediul rural ca si pentru cel urban.

Politicile de dezvoltare rurala a UE vizeaza solutionarea problemelor cu care se confrunta zonele noastre rurale si exploatarea potentialului acestora. Teoretic, fiecare stat membru poate decide si aplica politici de dezvoltare rurala complet independente. Dar aceasta abordare nu ar functiona bine in practica deoarece nu toate tarile Uniunii Europene ar putea sa isi permita politica de care au nevoie

Mai mult decat atat, multe dintre aspectele abordate de politica de dezvoltare rurala nu se limiteaza strict la teritoriul national sau la o regiune anume (de exemplu, poluarea nu are granite, iar lupta pentru un mediu durabil a devenit o preocupare la nivel european si international). De asemenea, politica de dezvoltare rurala se leaga de o serie de alte politici elaborate la nivelul UE.

Prin urmare, UE are o politica comuna de dezvoltare rurala, care, intr-o masura destul de mare, este controlata de statele membre si de regiuni. Aceasta politica este partial finantata din bugetul central al UE si partial din bugetele nationale si regionale ale statelor membre
Principalele norme care reglementeaza politica de dezvoltare rurala precum si masurile politice de care dispun statele membre si regiunile, sunt prevazute de Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului.

Încă din anul 2001, la Göteborg, Consiliul European a concluzionat faptul că politica de dezvoltare rurală va accentua mai puţin aspectele legate de susţinereape piaţă a agriculturii şi va fi mai mult orientată asupra asigurării bunăstării oamenilor, animalelor şi plantelor, a conservării mediului, a grijii faţă de natură şi asigurării unei alimentaţii sănătoase.

Foarte mult timp, în Uniunea Europeană politicile rurale s-au suprapus politicilor agrare şi sectorului agricol. Ruralul european a fost considerat ca fiind un sector, nepunându-se accent pe dimensiunea spaţială a acestuia.

Noua abordare a ruralului presupune, implicit, şi o definire spaţială a acestuia. În practica Uniunii Europene a fost adoptat criteriul OECD, bazat pe densitatea populaţiei. În acest fel, încep să devină posibile comparaţiile la nivel internaţional ale condiţiilor şi dinamicii mediului rural din Europa

Principalele instrumente de promovare a dezvoltării rurale în Uniunea Europeană

La ora actuală la nivelul Uniunii Europene sunt promovate trei instrumente pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural: LEADER, TRDI şi SAPARD.

LEADER + (pentru EU-15). Scopul programului este de a susţine şi încuraja actorii economici din mediul rural, în vederea dezvoltării pe termen lung.

Factorii locali de decizie sunt invitaţi să elaboreze şi să implementeze strategii originale de dezvoltare, punând accent pe:

- specificitatea şi unicitatea spaţiului natural, dar şi a tradiţiei;

- îmbunătăţirea mediului economic, în vederea creării a noi locuri de muncă;

- îmbunătăţirea abilităţilor de autoorganizare a comunităţilor rurale în vederea promovării coeziunii sociale.

În acest sens, se creează grupuri locale de acţiune (LAGs), care vor elabora planurile locale de dezvoltare şi care vor fi responsabile pentru implementarea acestora.

TRDI (Temporary Rural Development Instrument) (pentru cele 10 ţări noi membre ale UE) este un instrument susţinut de EAGGF şi cuprinde principalele măsuri de uniformizare a politicilor din cele 10 ţări noi membre ale UE şi restul spaţiului European, cuprinzând: o serie de măsuri pentru protecţia mediului, pensionarea timpurie, împădurire şi acordarea de plăţi compensatorii pentru zonele defavorizate.

SAPARD (pentru România şi Bulgaria) sau Programul Special de Preaderare îşi propune să acorde asistenţă în dezvoltarea rurală şi a agriculturii, având un buget anual de 520 milioane Euro pentru perioada 2000–06.

Principalele obiective ale programului de pre-aderare sunt:

1. suportul agriculturii şi al dezvoltării rurale în perioada de pre-aderare;

2. rezolvarea problemelor pe termen lung, în vederea ajustării sectorului agricol şi a ruralului în întregime;

3. implementarea acquis communautaire în domeniul politicilor agricole.

Principiile de bază ale politicilor dezvoltării rurale promovate în Europa sunt următoarele:

– viaţa la ţară prezintă un interes deosebit, nu doar pentru mediul rural, ci pentru societate în ansamblu;

– este necesară prezervarea diversităţii rurale europene, în vederea păstrării patrimoniului cultural şi natural;

– încurajarea agriculturii multifuncţionale;

– diversificarea agriculturii, inovarea şi acordarea de noi valenţe produselor, în funcţie de cererea consumatorilor;

-politicile de dezvoltare rurală vor trebui aplicate în toate statele UE extinse;

– vor avea în vedere nevoile diferite ale ruralului şi vor fi un factor de coeziune;

– vor funcţiona pe principiul subsidiarităţii;

– vor fi implementate în parteneriat între organizaţii private şi societatea civilă;

– aplicarea experienţelor acumulate prin programul LEADER în ceea ce priveşte instituirea parteneriatelor. Scopul trebuie să fie întotdeauna explorarea şi exploatarea noului;

– definirea clară a responsabilităţii, în cadrul parteneriatelor (fapt care va face posibilă transparenţa, monitorizarea şi evaluarea acestora);

– crearea de reţele pentru schimbul şi promovarea practicilor pozitive;

– simplificarea politicilor de dezvoltare rurală. Acestea trebuie să se bazeze pe un singur program, o singură sursă de finanţare şi un singur organ de control.

Principalele argumente care stau la baza crearii politicii agricole comune sunt urmatoarele:

-activitatea gricola nu poate fi comparata cu alte activitati economice (depinde de influente climatice si cicluri biologice);

-greutatile intampinate in incercarile de a echilibra productia agricola , in colaborare cu cererea constanta de hrana, ar putea duce la mari fluctuatii de preturi in cadrul UE, daca nu ar exista masuri de reglare a pietei;

-fara protectia corespunzatoare la granite, variatiile de preturi pe piata ar face sa scada preturile comune si ar duce, astfel, la mutari de productie;

-din cauza numarului mare de regiuni mai putin favorizate, masurile pentru diminuare deficientelor structurale sunt cu atat mai necesare, in scopul mentinerii nivelului de productie si a populatiei.

-dezvoltarea rurala a fost dintotdeauna un obiectiv important al politicii comune.

Politicile de dezvoltarea rurala in perioada 2007-2017

Uniunea Europeana dispune de o politica de dezvoltare rurala activa, deoarece pot fi atinse anumite obiective pentru mediul rural si pentru cei care traiesc la sate punandu-se accent pe :

-determinarea domeniilor in care utilizarea ajutorului comunitar in favoarea dezvoltarii rurale creeaza ce mai mare valoare adaugata la nivelul UE;

-stabilirea unei legaturi intre principalele prioritati ale UE;

-asigurarea coerentei cu alte politici comunitare, in particular cu deomeniul coeziunii si mediului;

-acompanierea punerii in practica a noii politici agricole comune orientate catre piata si restructurarea care va decurge din aceasta la nivelul vechilor si noilor state membre.

Politica viitoare de dezvoltare rurala pe perioada 2007-2013 se va concentra asupra a trei aspecte cheie: -economia agroalimentara;-mediul;-populatia rurala;

Prin urmare UE are o politicacomuna de dezvoltare rurala , care intr-o masura destul de mare este controlata destatele membre .

Principalele norme care reglementeaza politica de dezvoltare rurala pentru perioada 2007-20013 precum si masurile politice de care dispun statele membre si regiunile sunt prevazute de Regulamentul CE nr. 1698/2005 al Consiliului si se concentreaza pe trei teme :

-imbunatatirea competitivitatii sectorului agricol si forestier;

-imbunatatirea mediului si spatiului rural;

-imbunatatirea calitatii vietii in mediul rural si diversificarea economiei rurale;

De asemenea se pune accentul pe existenta unei strategii care sa se realizeze cu ajutorul planurilor nationale strategice si care sa contribuie la :

- identificarea domeniilor în care utilizarea sprijinului UE pentru dezvoltare rurală reprezintă o mai mare valoare adăugată pentru Uniune;

- stabilirea legăturii cu principalele priorităţi ale UE (de exemplu, cele incluse în Agendele de la Lisabona şi Göteborg);

- asigurarea coerenţei cu alte politici ale UE, în special cu cele care vizează coeziunea economică şi mediul;

- punerea în aplicare a noii politici agricole comune, orientate către piaţă, şi, drept urmare, a restructurării necesare în vechile şi noile state membre.

Am putea concluziona ca politicile UE in domeniul dezvoltarii rurale au avut drept scop asigurarea securităţii alimentare sau promovarea Uniunii Europene ca pe o putere exportatoare de produse agricole în lume, şi nu dezvoltarea în sine, insa incepând cu anul 1998 (Agenda de la Lisabona), spaţiul rural este definit ca una dintre valorile fundamentale şi definitorii pentru Europa, care trebuie prezervată, îngrijită şi promovată.

De asemenea exista, două direcţii esenţiale care determină şi influenţează procesul de dezvoltare rurală din Uniunea Europeană: raportul sector agricol versus sector ne-agricol şi grija pentru mediu.

Ruralul trebuie gândit din perspectiva viitorului, nu ca pe o rezolvare a problemelor din trecut adica zona rurală nu trebuie să fie privită doar ca o problemă, ci şi ca o oportunitate. Politica de dezvoltare rurală trebuie să includă agricultura într-un context socioeconomic şi ecologic mai larg.

[Citeste articolul integral...]

Categorii : Editia nr. 6/2011

Comentarii (0)

Noi

Realizarea securitatii naţionale a Romaniei in contextul integrării euroatlantice

By popadumitru · Comentarii (0)

Conf. univ. Dumitru Popa

Doctor in drept – Avocat Baroul IASI

Av. Mihaela Botomei – Baroul Bacau

I.. Conceptul de securitate

În perspectivă europeană, ţinând cont de extinderea spaţiului Uniunii Europene, putem admite că securitatea reprezintă arhitectura sistemică specifică organizării şi funcţionării continentale, proiectată şi instituţionalizată astfel încât să excludă posibilitatea oricăror ameninţări sau agresiuni eficiente, de orice natură, la adresa unuia, a mai multora sau a tuturor statelor europene.

În domeniul conceptelor operaţionale ale NATO, reţine atenţia formularea potrivit căreia securitatea este menită să asigure unul dintre fundamentele indispensabile pentru un mediu stabil de securitate euroatlantic, bazat pe dezvoltarea instituţiilor democratice şi soluţionarea paşnică a disputelor, în care nici o ţară să nu poată să intimideze sau să constrângă vreo altă ţară prin ameninţarea cu forţa sau utilizarea forţei.

Securitatea naţională reprezintă starea, concepţia generală a statului român, în temeiul căreia sunt definite, proiectate, promovate şi apărate interesele naţionale prin intermediul instituţiilor abilitate constituţional acestui scop, angajând vectorial, în modalităţi specifice fiecăreia dintre ele, integralitatea resurselor disponibile la un moment dat, spre a asigura prezervarea intereselor naţionale în condiţiile înfruntării oricărui tip de agresiune, pericol, ameninţare, risc sau provocare.

Ca factor cumulativ şi de convergenţă transpartinică, securitatea naţională urmăreşte să asigure starea de normalitate democratică la care aspiră societatea – cetăţenii, comunităţile şi statul – pe baza eforturilor ce vizează deplina instaurare a legalităţii, făurirea prosperităţii economice, echilibrul social şi stabilitatea politică.

Securitatea naţională se realizează în cadrul ordinii democratice prin: exercitarea deplină a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti; asumarea conştientă a respon-sabilităţilor; perfecţionarea capacităţii de decizie şi de acţiune a statului; afirmarea României ca membru activ al comunităţii internaţionale.

Conform Tratatului de Instituire a unei Constituţii pentru Europa, apărarea naţională a statelor membre ale Uniunii este parte a apărării comune a Uniunii, aceasta obligându-se ca, „În cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre sunt obligate să îi acorde ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele de care dispun, în conformitate cu Articolul 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite“, precizându-se că „Acest lucru nu afectează caracterul specific al politicii de securitate şi apărare a anumitor state membre“, în acelaşi context operând şi aplicarea clauzei de solidaritate, potrivit căreia “Dacă un stat membru face obiectul unui atac terorist sau al unei catastrofe naturale sau provocate de om, celelalte state membre îi oferă asistenţă la cererea autorităţilor politice din statul în cauză“ .

În ceea ce priveşte exercitarea apărării naţionale în contextul apartenenţei la Alianţa Nord-Atlantică, lucrurile sunt precizate conceptual în articolul 5 al Tratatului de la Washington: „Părţile convin că orice atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele, care survine în Europa sau în America de Nord, va fi considerat drept un atac îndreptat împotriva tuturor părţilor şi, în consecinţă, ele convin ca, dacă un asemenea atac se produce, fiecare dintre părţi, prin exercitarea dreptului la legitimă apărare, individuală sau colectivă, recunoscut prin articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite, să sprijine partea sau părţile atacate, recurgând, totodată, individual şi de comun acord cu celelalte părţi, la orice acţiune pe care o consideră necesară, inclusiv la folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii în regiunea Atlanticului de Nord“ .

Consolidarea de facto a coeziunii, încrederii şi aspiraţiilor europene şi euroatlantice – reafirmarea unităţii Alianţei în faţa ameninţărilor de orice natură a avut loc la Summitul de la Istanbul unde s-a precizat că „Apărarea colectivă rămâne principalul scop al Alianţei, mai ales că ameninţările cu care se confruntă NATO şi-au schimbat substanţial natura“, reconfirmându-se caracterul operaţional, aplicat al „principiului indivizibilităţii securităţii colective“ .

Politicile Uniunii Europene şi ale NATO privind apărarea şi securitatea nu sunt incompatibile, ci, dimpotrivă, sunt complementare, fiind subsumate strategic aceluiaşi scoP.

În Tratatul de Instituire a unei Constituţii pentru Europa se precizează că „Angajamentele şi cooperarea în domeniul apărării rămân conforme cu angajamentele asumate în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, care rămâne, pentru statele membre ale acestei organizaţii, fundamentul apărării colective şi autoritatea de punere în aplicare a acesteia”, această înţelegere fiind dezvoltată prin menţiunea că „Politica Uniunii nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi apărare a anumitor state membre, respectă obligaţiile care decurg din Tratatul Atlanticului de Nord şi este compatibilă cu politica comună de securitate şi apărare adoptată în acest cadru“ .

În Conceptul Strategic al Alianţei, se recunoaşte explicit existenţa unei Identităţi Europene de Securitate şi Apărare şi se menţionează că aceasta „va continua să se dezvolte în cadrul NATO“, „aliaţii europeni au posibilitatea să-şi aducă o contribuţie mai coerentă şi mai eficace la misiunile şi activităţile Alianţei, ca o expresie a responsabilităţilor comune“ şi „va întări parteneriatul transatlantic“.

În contextul determinărilor menţionate apărarea naţională reprezintă concepţia şi practica strategică adoptate de către statul român pentru prezervarea în faţa oricăror provocări, pericole, agresiuni şi ameninţări, a suveranităţii, independenţei şi unităţii sale, a integrităţii teritoriale şi a democraţiei constituţionale. În temeiul clauzei de solidaritate şi al principiului indivizibilităţii apărării colective, apărarea naţională este potenţată, până la nivelul de certitudine al protejării eficiente a intereselor naţionale, de afirmarea oportună a solidarităţii europene şi euroatlantice.

II. România în noul context de securitate alături de NATO şi Uniunea Europeană

România a luptat dintotdeauna, aşa cum a putut sau i s-a impus pentru a-şi păstra valorile naţionale: independenţa, suveranitatea, integritatea şi unitatea teritoriului şi cetăţenilor săi, aşa cum se stipulează şi în normativele statului de drept.

România a înţeles că integrarea în structurile cele mai puternice existente în prezent în lume o vor face mai puternică pe ea însăşi şi că, ajutându-le pe acestea să îşi îndeplinească scopurile şi le va îndeplini pe cele proprii. În acest sens, după ce a realizat demersurile şi a îndeplinit criteriile de aderare a ajuns membru deplin în Uniunea Europeană, după ce, la 29 martie 2004, a păşit în NATO ca stat aliat.

În prezent, România trebuie să facă faţă unor noi provocări: valorificarea calităţii de membru al UE şi NATO. La rândul lor, în prezent, UE şi NATO sunt entităţi aflate într-un dinamic proces de transformare şi reformă instituţională ca urmare a mediului internaţional de securitate.

În acest context, profilul şi conduita viitoare a României trebuie să valorifice oportunităţile existente în cadrul organizaţiilor europene şi euroatlantice, în scopul promovării unor politici coerente, având ca obiectiv continuarea şi aprofundarea procesului de modernizare a societăţii româneşti, implicând atât consolidarea economică şi instituţională, cât şi creşterea standardelor de viaţa ale cetăţenilor săi.

În urma semnării Tratatului de aderare a României la UE la 25 aprilie 2005, România a dobândit dreptul de a exercita rolul de observator activ la nivelul tuturor instituţiilor comunitare, fiind necesară asigurarea prezenţei reprezentaţilor români la nivelul instituţiilor europene şi al grupurilor de lucru ale acestora.

Începând cu data aderării României la UE, ţara noastră are obligaţia de a aplica în întregime acquis-ul comunitar, cu excepţia directivelor la care au fost obţinute perioade de tranziţie în cadrul negocierilor de aderare. MAp are calitatea de avizator în ceea ce priveşte actele normative naţionale privind transpunerea unor directive comunitare.

Participarea Armatei Române la operaţii în sprijinul păcii şi de gestionare a crizelor este un alt element care subliniază viabilitatea organismului militar românesc în plan internaţional. Începând din anul 1991 România a participat la mai multe operaţii de acest tip, respectiv în IFOR/ KFOR conduse de NATO în Bosnia şi Herţegovina, ALBA şi MAPE în Albania, UNMIK în Kosovo.

III.. România şi Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic

Odată cu admiterea României ca stat membru cu drepturi depline în NATO, politica de apărare naţională dobândeşte un caracter pro-activ pronunţat. Ca o consecinţă, responsabilităţile României nu se mai limitează la politici care asigură apărarea teritoriului naţional ori la diplomaţia preventivă, ci şi la politici care promovează ofensiv interesele României şi care sprijină stabilitatea globală în orice regiune în care NATO are misiuni.

În consecinţă, pentru acest prim deceniu al secolului al XXI-lea obiectivele politicii de apărare a României sunt:

- consolidarea statutului României ca stat membru NATO şi UE şi dezvoltarea unui profil strategic adecvat în cadrul acestor organizaţii;

- continuarea reformei organismului militar pentru dezvoltarea unei capacităţi de apărare credibile, moderne şi eficiente;

- întărirea controlului civil şi democratic asupra armatei şi perfecţionarea mecanismelor de realizare a acestuia, în conformitate cu principiile şi valorile democraţiei constituţionale;

- consolidarea statutului României de contributor la securitatea regională şi globală.

În concordanţă cu poziţia geostrategică a României în spaţiul sud-est european – ţară de frontieră a NATO şi a Uniunii Europene – politica de apărare naţională are ca obiectiv apărarea şi promovarea intereselor vitale ale României, precum şi participarea activă a ţării noastre la asigurarea securităţii zonelor de interes NATO şi UE. În acest sens, Guvernul României are în vedere realizarea următoarelor ţinte:

- dezvoltarea capacităţii instituţionale şi combative a structurilor militare;

- înzestrarea armatei şi logistica în raport cu misiunile de securitate şi apărare colectivă;

- participarea la politica europeană de securitate şi apărare;

- participarea la realizarea obiectivelor Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-Est, menţinerea stabilităţii în zona caucazo-caspică a Mării Negre a Balcanilor;

- lupta împotriva terorismului;

- continuarea programelor de reconversie şi de perfecţionare a managementului resurselor umane;

- dezvoltarea relaţiilor civili-militari.

Continuarea procesului de reformă a armatei depinde de resursele financiare ale ţării, de capacitatea instituţională a Ministerului Apărării de a implementa politici, precum şi de corelaţia acestor politici cu măsurile de reformă economică şi capacitatea instituţională a altor ministere şi agenţii de a-şi îndeplini în timp funcţiile cu care au fost investite.

Astfel, România trebuie să îşi dezvolte propriul său profil strategic în condiţiile unei stabilităţi politice interne şi ale unei dezvoltări economice reale, să participe la efortul de apărare colectivă în cadrul NATO şi la construcţia dimensiunii militare a UE, precum şi la întreaga gamă de misiuni pentru îndeplinirea angajamentelor de cooperare şi parteneriat asumate pe plan internaţional.

În domeniul dezvoltării capacităţii instituţionale se vor adopta următoarele politici:

- dezvoltarea capacităţii operaţionale a elementelor componente ale sistemului naţional de apărare: forţe armate, servicii de informaţii, ministere, care trebuie să fie apte să ofere opţiuni, soluţii fundamentale de acţiune pentru noile provocări la adresa securităţii şi apărării naţionale;

- îmbunătăţirea managementului resurselor umane – formare profesională şi formare profesională continuă prin implementarea de programe care au drept scop creşterea gradului de profesionalizare a personalului armatei.

Concomitent, se va acorda atenţie creşterii calităţii învăţământului militar (sistemului educaţional militar instituţionalizat), precum şi extinderii cooperării cu învăţământul militar din state membre NATO şi cu ţări partenere şi nemembre NATO, cum sunt Japonia, China.

De asemenea, în cadrul programului privind managementul resursei umane în Armata României vor fi incluse măsuri ce privesc reabilitarea carierei militare;

- modernizarea structurală a sistemelor de instruire;

- continuarea armonizării cadrului legislativ naţional din domeniul apărării cu cel existent în ţările membre NATO;

- asigurarea interoperabilităţii cu forţele Alianţei Nord-Atlantice;

- optimizarea capacităţii de apărare, prin îndeplinirea tuturor obiectivelor de reformă structurală a forţelor armate şi a serviciilor de informaţii, conform standardelor NATO şi UE;

- dezvoltarea unui sistem de management al crizelor;

- finalizarea procesului de redimensionare negativă a structurilor de conducere şi a corpului de comandă în concordanţă cu cerinţele NATO şi natura noilor misiuni ale armatei;

- elaborarea şi aplicarea mecanismelor de monitorizare şi evaluare permanentă a politicilor din domeniul apărării;

- îmbunătăţirea planificării situaţiilor de urgenţă civilă şi asigurarea interoperabilităţii între armată, forţele civile şi ale Ministerului de Interne care asigură protecţia civilă şi serviciul de urgenţă, conform procedurilor fixate în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă;

- susţinerea fundaţiilor şi instituţiilor de cercetare şi studii în domeniul securităţii şi strategiei militare pentru a evalua şi monitoriza politicile de securitate, precum şi pentru a promova noi politici în domeniu, ori în managementul cunoaşterii şi informaţiei;

- continuarea procesului de unificare a planificării apărării cu bugetarea.

Lărgirea Alianţei şi a UE, transformările la care sunt supuse cele două organizaţii şi misiunile asumate de acestea au impactul cel mai important asupra arhitecturii de securitate a spaţiului euro-atlantic şi la nivel global. Noii membri ai UE, în egală măsură şi membri ai NATO, vor susţine probabil în continuare complementaritatea între NATO şi UE, plecând de la rolul vital pe care îl joacă Alianţa în asigurarea securităţii şi stabilităţii spaţiului euro-atlantic.

Pe termen mediu, nu este exclusă consolidarea nucleului atlanticist în cadrul UE, cu posibile implicaţii asupra dezvoltării PESA. Pe termen lung, trebuie luată în calcul şi ipoteza reorientării către curentul europenist al statelor din cadrul Uniunii care au o capacitate de apărare mai redusă. Marea Britanie îşi va dezvolta probabil opţiunea pentru o politică de echilibru în relaţiile cu SUA şi partenerii din UE, considerând pro-atlanticismul tradiţional ca o implicare cu consistenţe sporite în dezvoltarea PESA.

Prin asumarea unor responsabilităţi mai mari în zona Balcanilor, UE va urmări în continuare consolidarea credibilităţii sale în domeniul securităţii, iar NATO va dori ca una din misiunile sale, pe termen lung, să fie declarată un succes. Ca urmare a schimbării statutului Mării Negre din mare închisă în mare deschisă, în zonă s-au produs modificări radicale, proces care nu este definitivat şi va influenţa mediul de securitate în zonă, atât pe termen mediu, cât şi pe termen lung.

[Citeste articolul integral...]

Categorii : Editia nr. 6/2011

Comentarii (0)

Postari recente

Comentarii recente

Editia nr. 7/2011 a Revistei Nationale de Drept

Practica aplicata in stiinta dreptului administrativ si contencios administrativ, in materia desfiintarii actelor administrative nelegale de infiintare si functionare a Politiei Primariei municipiului Bacau

Delimitarea contractului de expediţie de alte contracte juridico-civile

Comercializarea biletelor de avion în formă electronică: probleme şi soluţii

Listele electorale – Element esenţial organizaţional – tehnologic a alegerilor în Parlamentul European

Politicile Uniunii Europene in domeniul dezvoltarii rurale

Realizarea securitatii naţionale a Romaniei in contextul integrării euroatlantice

Cauta in Website-ul revistei

Editii

Arhiva

Pagini

Parteneri

Autorii revistei

Cuvinte cheie

Comentarii recente

This is a Widget Section